ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind modificarea componenței Echipei intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, a violenței asupra copilului și a violenței în familie Arad


Consiliul Judeţean Arad,
Având în vedere:
-Referatul de aprobare nr. 14.005/17.06.2024 al Președintelui Consiliului Județean Arad;
-Raportul de specialitate nr. 14.006/17.06.2024 al Serviciului Guvernanță Corporativă, Ajutor de Stat și Transport;
-Adresa nr. 1.303/06.06.2024 a Inspectoratului Școlar Județean Arad, înregistrată la Consiliul Județean Arad sub nr. 13.489/07.06.2024;
-Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 238/30.08.2018 privind aprobarea înființării pe lângă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a Echipei intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, a violenței asupra copilului și a violenței în familie Arad și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia;
-Hotărârile Consiliului Județean Arad nr. 286/29.09.2021, nr. 359/28.09.2022, nr. 188/27.04.2023 și nr. 508/28.12.2023 privind modificarea componenței Echipei intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, a violenței asupra copilului și a violenței în familie Arad;
-Prevederile art. 13 alin. (4), alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 173 alin. (1) lit. d și alin. (5) lit. b din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se modifică componența Echipei intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, a violenței asupra copilului și a violenței în familie Arad, prin înlocuirea doamnei Svetlana Zagorka Milencovici cu domnul Adrian Vasile Tanchiș - reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică la:
-Instituția Prefectului - Județul Arad
-Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Arad
-Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad
-Inspectoratul Școlar Județean Arad.
PREŞEDINTE,IUSTIN CIONCA

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,

SILVANA LUPU


File Name
Raport.pdf
Referat.pdf