Având în vedere:
-Referatul de aprobare nr. 11.753/11.05.2023 al Președintelui Consiliului Județean Arad;
-Raportul de specialitate nr. 11.754/11.05.2023 al Direcției Economice și al Serviciului Gestiune Resurse Umane;
-Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 167/27.04.2023 privind aprobarea statului de funcţii pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
-Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 41/31.01.2023 privind aprobarea organigramei și a statului de funcţii ca urmarea a reoganizării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate;
-Prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art. 3 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 173 alin. (1) lit. a, alin. (2) lit. c și art.191 alin. (1) lit. a, alin. (2) lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.224/2010 privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa medicală spitalicească, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.778/2006 privind aprobarea normativelor de personal, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Art.1.Se aprobă organigrama și statul de funcţii pentru Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Arad, conform Anexelor nr.1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 41/31.01.2023 privind aprobarea organigramei și a statului de funcţii ca urmarea a reoganizării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad și Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 167/27.04.2023 privind aprobarea statului de funcţii pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad își încetează aplicabilitatea.
Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Gestiune Resurse Umane al Consiliului Judeţean Arad prin personalul de resort din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Art.4.Prezenta hotărâre se comunică la:
-Instituţia Prefectului - Judeţul Arad
-Direcția Economică a Consiliului Judeţean Arad
-Serviciul Gestiune Resurse Umane al Consiliului Judeţean Arad
-Serviciul Managementul Spitalelor al Consiliului Judeţean Arad
-Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.