ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR. 334
din 31.08.2023
privind încadrarea sectorului de drum județean DJ 792 G de la km 0+000-km 2+848 în categoria funcțională a drumurilor de interes local și trecerea din domeniul public al județului Arad în domeniul public al orașului Sebiș a sectorului de drum județean DJ 792 G de la km 0+000-km 2+848
Consiliul Judeţean Arad,
Având în vedere:
-Referatul de aprobare nr. 19.874/18.08.2023 al Președintelui Consiliului Județean Arad;
-Raportul de specialitate nr. 19.875/18.08.2023 al Direcției Tehnice-Investiții;
-Hotărârea Consiliului Local al Orașului Sebiș nr. 82/30.06.2023 privind aprobarea propunerii de încadrare a sectorului de drum județean DJ 792 G km 0+000-2+848 în categoria funcțională a drumurilor de interes local;
-Extrasele de Carte Funciară pentru informare nr. 309873 Sebiș, nr. 309867 Sebiș și nr. 309871 Sebiș;
-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate;
-Prevederile art. 294 alin. (2) și alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Anexei nr. 4 pct. 1 la O.U.G. nr. 57/2019;
-Prevederile art. 12 alin. (2) și art. 13 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile Anexei nr. 2.2. la H.G. nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice.
În temeiul art. 139 alin. (2) și art. 182 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se aprobă încadrarea sectorului de drum județean DJ 792 G de la km 0+000-km 2+848 în categoria funcțională a drumurilor de interes local.
Art.2.Se aprobă trecerea amplasamentului drumului județean DJ 792 G de la km 0+000-km 2+848, cu datele de identificare prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al județului Arad în domeniul public al orașului Sebiș.
Art.3.Inventarul bunurilor care alcătuiesc patrimoniul public al Județului Arad și evidențele contabile ale Consiliului Județean Arad se actualizează conform prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4.Predarea-preluarea sectorului de drum județean DJ 792 G de la km 0+000-km 2+848 inclusiv a terenului aferent acestuia se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art.5.Președintele Consiliului Județean Arad, prin aparatul de specialitate al Consiliului Județean Arad, va efectua demersurile necesare pentru actualizarea Anexei 2.2 la H.G. nr. 540/2000 în sensul modificării poziției nr. 46 la care este evidențiat drumul județean DJ 792 G, conform prevederilor prezentei hotărâri.
Art.6.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Tehnică-Investiții și Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Arad.
Art.7.Prezenta hotărâre se comunică la:
-Instituția Prefectului - Județul Arad
-Direcția Tehnică-Investiții a Consiliului Județean Arad
-Consiliul Local al Orașului Sebiș.
PREŞEDINTE,IUSTIN CIONCA |
CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, SILVANA LUPU |