ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR. 284
din 18.09.2024
privind aprobarea depunerii de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a proiectului „Creșterea calității serviciilor Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Vărădia de Mureș”
Consiliul Judeţean Arad,
Având în vedere:
-Referatul de aprobare nr. 20.932/13.09.2024 al Președintelui Consiliului Județean Arad;
-Raportul de specialitate nr. 20.933/13.09.2024 al Serviciului Guvernanță Corporativă, Ajutor de Stat şi Transport;
-Solicitarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad nr. 43.956/11.09.2024, înregistrată la Consiliul Județean Arad sub nr. 20.872/12.09.2024;
-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate;
-Prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 2.765/2012 privind aprobarea Metodologiei de înregistrare și evaluare a solicitărilor de finanțare a unor cheltuieli de investiții și reparații capitale pentru centrele de zi și rezidențiale din bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și de decontare a finanțării, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art. 173 alin. (1) lit. d și alin. (5) lit. b din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a și art. 182 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se aprobă depunerea de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a proiectului „Creșterea calității serviciilor „Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Vărădia die Mureș” pentru a fi finanțat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Art.2.Cheltuielile neeligibile necesare implementării proiectului și sumele reprezentând costuri suplimentare necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului prevăzut la art. 1 vor fi asigurate din bugetul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Art.3.Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad va asigura sustenabilitatea proiectului „Creșterea calității serviciilor Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Vărădia die Mureș” pentru o perioadă de 10 ani de la încetarea contractului de finanțare.
Art.4.Se aprobă contribuția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad la finanțarea proiectului prevăzut la art. 1, în sumă de 91.851,30 lei, reprezentând 10% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Art.5.Se împuternicește doamna Erika Stark - director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, să semneze toate documentele necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.6.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Art.7.Prezenta hotărâre se comunică la:
-Instituția Prefectului - Județul Arad
-Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Arad
-Serviciul Guvernanță Corporativă, Ajutor de Stat şi Transport din cadrul Consiliului Județean Arad
-Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
PREŞEDINTE,IUSTIN CIONCA |
CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, SILVANA LUPU |