ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTĂRÂREA NR. 230
din 30.07.2024
privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor la S.C. Compania de Apă Arad S.A. din data de 30/31 iulie 2024


Consiliul Judeţean Arad,
Având în vedere:
-Referatul de aprobare nr. 16.730/23.07.2024 al Președintelui Consiliului Județean Arad;
-Raportul de specialitate nr. 16.731/23.07.2024 al Direcției Economice și al Serviciului Guvernanță Corporativă, Ajutor de Stat și Transport;
-Deciziile Consiliului de Administrație al S.C. Compania de Apă Arad S.A. nr. 71/28.06.2024, nr. 72/28.06.2024, nr. 84/23.07.2024 și nr. 85/23.07.2024;
-Contractele de mandat nr. 30/22.09.2021, nr. 31/22.09.2021, nr. 32/22.09.2021, nr. 33/22.09.2021, nr. 34/22.09.2021, nr. 35/22.09.2021 și nr. 36/22.09.2021;
-Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Arad nr. 417/27.04.2023 privind delegarea calității de reprezentant al Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Compania de Apă Arad S.A.;
-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate;
-Prevederile art. 111 alin. (2) lit. e și art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art. 173 alin. (1) lit. a și d, alin. (2) lit. d, alin. (5) lit. m și art. 175 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art. 4 alin. (1) lit. d și ale art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se acordă mandat special reprezentantului Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Compania de Apă Arad S.A., pentru a vota în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 30/31 iulie 2024 pentru:
-Aprobarea rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli al S.C. Compania de Apă Arad S.A. pentru anul 2024, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre;
-Aprobarea majorării indemnizației fixe brute lunare a membrilor Consiliului de Administrație la 4.350 lei, începând cu data de 01.08.2024;
-Aprobarea modificării contractelor de mandat încheiate de Compania de Apă Arad S.A cu administratorii societății și aprobarea formei actului adițional ce urmează a fi încheiat cu administratorii societății, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre;
-Mandatarea reprezentantului acționarului majoritar să semneze hotărârile Adunării Generale Ordinare a Acționarilor și actele adiționale încheiate cu administratorii societății.
Art.2.Anexele nr. 1-2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică la:
-Instituția Prefectului - Județul Arad
-Direcția Economică a Consiliului Județean Arad
-Serviciul Guvernanță Corporativă, Ajutor de Stat și Transport al Consiliului Județean Arad
-Reprezentantul Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Compania de Apă Arad S.A.
-S.C. Compania de Apă Arad S.A.

PREŞEDINTE,IUSTIN CIONCA

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,

SILVANA LUPU


File Name
Anexa 1.pdf
Anexa 2.pdf
File Name
Referat.pdf
Raport.pdf


Modul de votare:
Reprezentare vot Total voturi
 
pentru  voturi
 
contra  voturi
 
abțineri  voturi
 
absenți  voturi
 
nu au votat  voturi

Vot detaliat:
CrtConsilierVot