Având în vedere:
-Referatul de aprobare nr. 27.637/21.11.2023 al Președintelui Consiliului Județean Arad;
-Raportul de specialitate nr. 27.638/21.11.2023 al Direcției Economice, al Serviciului Managementul Spitalelor și al Serviciului Gestiune Resurse Umane;
-Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 82/31.03.2021 privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru Spitalul de Psihiatrie Mocrea;
-Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 358/27.09.2023 privind aprobarea statului de funcții pentru Spitalul de Psihiatrie Mocrea;
-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate;
-Prevederile art. XVII alin. (1), (2), (4) și (6), art. XIX alin. (2), art. XXI și art. XXIII din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung;
-Prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art. 3 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art. 173 alin. (1) lit. a și alin. (2) lit. c și art. 191 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.224/2010 privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa medicală spitalicească, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.778/2006 privind aprobarea normativelor de personal, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Art.1.Se aprobă organigrama, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare ca urmare a reorganizării Spitalului de Psihiatrie Mocrea, conform Anexelor nr. 1, nr. 2 și nr. 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Anexele nr. 1 și nr. 3 din Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 82/31.03.2021 privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru Spitalul de Psihiatrie Mocrea și Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 358/27.09.2023 privind aprobarea statului de funcţii pentru Spitalul de Psihiatrie Mocrea își încetează aplicabilitatea.
Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Gestiune Resurse Umane al Consiliului Judeţean Arad prin personalul de resort din cadrul Spitalului de Psihiatrie Mocrea.
Art.4.Prezenta hotărâre se comunică la:
-Instituţia Prefectului - Judeţul Arad
-Spitalul de Psihiatrie Mocrea
-Serviciul Managementul Spitalelor al Consiliului Judeţean Arad
-Serviciul Gestiune Resurse Umane al Consiliului Judeţean Arad.