ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR. 296
din 31.07.2023
privind însușirea documentației cadastrale de alipire a imobilelor înscrise în C.F. nr. 300102 Șiștarovăț și C.F. nr. 301525 Șiștarovăț și modificarea destinației unor construcții
Consiliul Judeţean Arad,
Având în vedere:
-Referatul de aprobare nr. 17.129/17.07.2023 al Președintelui Consiliului Județean Arad;
-Raportul de specialitate nr. 17.130/17.07.2023 al Direcției Tehnice-Investiții;
-Extrasele de Carte Funciară pentru informare nr. 300102 Șiștarovăț și nr. 301525 Șiștarovăț;
-Adeverițele eliberate de Primăria Comunei Șiștarovăț nr. 1.765/05.07.2023 și nr. 1766/05.07.2023, înregistrate la Consiliul Județean Arad sub nr. 16.736/12.07.2023 și nr. 16.737/12.07.2023;
-Contractul de administrare nr. 8.650/27.927/2006 încheiat între Consiliul Județean Arad și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad;
-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate;
-Prevederile art. 879 alin. (1) și art. 881 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile art. 24 alin. (3) şi art. 25 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 173 alin. (1) lit. c și art. 287 lit. b din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art. 139 alin. 3 lit. g și art. 182 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.Se însușește documentația cadastrală de alipire pentru imobilele înscrise în C.F. nr. 300102 Șiștarovăț și C.F. nr. 301525 Șiștarovăț, aflate în domeniul public al Județului Arad, prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Se exprimă acordul pentru înscrierea în cartea funciară a suprafeței rezultată din alipirea imobilelor prevăzute la art. 1, respectiv 5.755 mp.
Art.3.(1)Se aprobă modificarea destinației construcțiilor înscrise în C.F. nr. 300102 Șiștarovăț din „Primărie” în „Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Cuveșdia”.
(2)Se aprobă modificarea destinației construcției înscrisă în C.F. nr. 301525 Șiștarovăț din „Dispensar” în „Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Cuveșdia”.
Art.4.Inventarul bunurilor care alcătuiesc patrimoniul public al Județului Arad și evidențele contabile ale Consiliului Județean Arad se actualizează conform prevederilor prezentei hotărâri.
Art.5.Contractul de administrare nr. 8.650/27.927/2006 încheiat între Consiliul Județean Arad și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad se modifică în mod corespunzător.
Art.6.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Tehnică-Investiții şi Direcţia Economică din cadrul Consiliului Județean Arad.
Art.7.Prezenta hotărâre se comunică la:
-Instituția Prefectului - Județul Arad
-Direcția Tehnică-Investiții a Consiliului Județean Arad
-Direcţia Economică a Consiliului Judeţean Arad
-Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad.
PREŞEDINTE,IUSTIN CIONCA |
CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, SILVANA LUPU |